Protecția Copilului din Germania a luat toți cei șapte copii ai unei familii de români. Care sunt acuzațiile aduse părinților de către autorități

Protecția Copilului din Germania a luat toți cei șapte copii ai unei familii de români. Care sunt acuzațiile aduse părinților de către autorități
Copiii familiei Furdui, alături de mama lor (FOTO: Facebook.com/sustinemfamiliafurdui)
Publicat: 06/05/2021, 23:27
Actualizat: 06/05/2021, 23:34

Protecția Copilului din Germania a luat toți cei șapte copii ai unei familii de români care locuiesc în această țară. Petru și Camelia Furdui au primit vizita unor reprezentanți ai Protecției Copilului din Germania pe 26 aprilie 2021, care i-au ridicat pe cei patru copii care erau acasă în acel moment. Tot atunci, părinții au fost anunțați că ceilalți trei copii vor fi preluați direct de la școală.

Camelia şi Petre Furdui sunt doi români care s-au cunoscut in Spania și s-au stabilit în Germania după căsătorie. Cuplul are șapte copii, cel mai mic fiind în vârstă de un an, iar cel mai mare având vârsta de 15 ani.

Potrivit Antena 3, copiii au fost luați de după ce fiul cel mare le-a spus profesorilor de la școală că sora lui mai mică este supusă violențelor fizice de către părinți, informează Antena 3.

Mama copiilor neagă acuzațiile și susține că procedurile legale nu au fost respectate de autorități și solicită intervenția autorităților din România, potrivit Evenimentul Zilei.

În jurul acestui caz s-a adunat o comunitate numeroasă care îi susține pe cei doi părinți. Pagina de Facebook „Sustinem familia Furdui” este apreciată de 1331 de persoane. Aici, oamenii cer să se facă dreptate familiei.

Potrivit informațiilor furnizate de acest grup, părinții au reușit să vorbească cu o parte dintre copiii lor la telefon după o săptămână în care nu au mai știut nimic despre ei. De asemenea, cei doi au apelat la un avocat pentru reprezentarea în procesul care s-a desfășurat astăzi.

Cazul amintește de cel al familiei Bodnariu din 2015, în Norvegia

În anul 2015, cei cinci copii ai unui român din Norvegia au fost luați de serviciile sociale și dați spre adopție, pe motiv de „îndoctrinare religioasă” și rele tratamente față de minori.

Atunci, românul Marius Bodnariu, inginer IT, soția sa norvegiancă Ruth, asistentă medicală, și cei cinci copii ai lor, stabiliți cu toții în Norvegia, au trăit un adevărat coșmar.

Copiii, dintre care cel mai mic avea doar câteva luni, au fost luați de la părinți de Serviciul de protecție a copilului din Norvegia, numit „Barnevernet”, în luna noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecții fizice de la părinți. De asemenea, părinții ar fi suspectați de îndoctrinarea religioasă a copiilor.

Copiii au fost plasați în trei familii-surogat, iar de curând a fost deschisă procedura adopției internaționale pentru ei, potrivit reprezentanților familiei.

Daniel Bodnariu povestea, atunci, că pe 16 noiembrie a avut loc o tragedie pentru familie. După ce le-au luat pe fete de la școală, reprezentanții Protecției Copilului au mers acasă la soții Bodnariu, i-au luat și pe cei doi băieți, mai mici, iar pe părinți i-au supus unui interogatoriu în urma cărora ar fi stabilit că nu sunt periculoși.

„S-au purtat cu ei de parcă ar fi fost niște criminali. Pe 17 noiembrie așteptau copiii acasă, că așa li s-a spus. Seara au venit patru polițiști să ia bebelușul de trei luni. Este un drept fundamental al mamei de a nu fi despărțită de bebelușul pe care îl alăptează”, a spus Daniel Bodnariu, precizând că părinții își puteau vedea copiii de două ori pe săptămână, câte două ore, însă pe băieți numai mamei i-a fost permis să îi vadă.

Nu înțelegem de ce a fost necesar să se folosească aceste măsuri extreme. Vrem să rămânem alături de ei până când acest caz se va rezolva. Cerem explicații privind aceste decizii care încalcă chiar și legile lor”, a mai spus Bodnariu, tot atunci.

Ulterior, după o luptă de mai bine de jumătate de an cu statul norvegian, familia Bodnariu a învins Barnevernet și copiii s-au întors acasă.

Dragoș Tănase
Dragoș Tănase are o experiență de aproape 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cu ce se ocupă fiul lui Radu Mazăre, de fapt. Răducu are o afacere care...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Locul de poveste din România de care italienii sunt fermecați: 'Unic în lume!'
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Trucul prin care Roxana cumpără bilete de avion mai ieftine: "Evit, pentru că sunt mult...
EXCLUSIV VIDEO El e Daniel, tânărul înecat în bazin, în Timișoara. Luna trecută ar fi...
A fost găsită o grenadă acasă la părinții Andreei Tonciu! Mama vedetei a făcut dezvăluiri,...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Cât stele Euro NCAP a primit VW Tiguan, cel mai căutat SUV de familie?
Sursă iraniană: Iranul pune la dispoziţia rebelilor Houthi o rachetă lansată pe mare
Descoperire EPOCALĂ la marginea Sistemului Solar! Arată că de fapt suntem...
Obligatoriu pentru românii din străinătate. Documentul care trebuie depus la ANAF neapărat
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Adrian Minune, mărturisiri dureroase despre momentul în care soția sa, Cati, a avut probleme de...
Legătura dintre femeia care se arunca în fața mașinilor în București și Mirela Vaida. Femeia...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
Căldură record în capitala Indiei! Au fost 50,5 grade Celsius
×